Frumoasa și Bestia sau cum am plâns iar la film

eu_batb_flex-hero_header_r_430eac8d

Recunosc că sunt cam fraieră și plâng din multe lucruri, dar filmul ăsta a reușit să-mi dea fiori în timpul câtorva scene. Mi-am reamintit povestea pe care am văzut-o în urmă cu mulți ani, iar muzica m-a teleportat fix la Disneyland, în urmă cu câteva luni, când stăteam într-o ploaie măruntă în fața castelului, așteptând spectacolul de la sfârșitul programului. Mi s-a făcut pielea de găină și atunci, și aseară, în timpul filmului.

Filmul e destul de compact, dacă se poate spune așa, în sensul în care nu am simțit nicio clipă că au lungit scenele ca să umple timpul, totul se petrece foarte repede. Mi-au plăcut foarte mult coloana sonoră și interpretarea, cât și actorii principali. Am avut întotdeauna mixed feelings în ceea ce o privește pe Emma Watson – îmi place de ea ca femeie, dar am fost de la început geloasă fiindcă juca în Harry Potter alături de iubirea eternă a vieții mele la momentul respectiv, Daniel pretty-eyes-and-lovely-accent Radcliffe. Nu mi-a plăcut faptul că pe Dan Stevens îl vedem cam puțin and he’s really cute.

Cele mai simpatice personaje sunt obiectele însuflețite și Le Fou, un grăsun cu înclinații gay – nimic ostentativ, doar câteva gesturi amuzante care pot fi intrerpretate astfel doar de către adulți (și adolescenți). Este până la urmă un film pentru copii (dar nu numai).

Am înțeles că există voci care compară filmul cu animația, dar eu cred că e o abordare greșită. Dacă mergi la film cu gândul de a critica, probabil vei găsi ce să comentezi. Eu îți recomand să mergi la film așa cum ar face-o un copil, să încerci să-ți lași puțin rațiunea deoparte, să vezi și să îți imaginezi lumea de poveste descrisă. Filmul este plin de detalii lucrate până în cel mai mic amănunt așa că nu-ți va fi greu să intri în atmosferă. În plus, recomand să îl vezi la IMAX, totally worth it.

Un pic de poveste:

Despre IMAX:

Întregul film este special formatat şi prezentat în formatul extins IMAX 1.9:1, format ce face lucrurile mai clare şi mişcările mai ample, ceea ce înseamnă că spectatorii vor vedea cu 26% mai mult din încântătoarea poveste decât cei care vor viziona filmul pe un ecran standard.

Formatul IMAX extins, explicat de regizorul filmului: www.youtube.com/watch?v=ijB4bJmY-hE

Peste 1,000 de oameni au lucrat cu măiestrie la construirea platourilor, la detaliile şi decorurile desăvârşite care îţi vor lua ochii şi te vor introduce în lumea de basm.

Comments

comments

You May Also Like