Winner update* I want to play a game. #BLPX

poster-1-500x500

Recunosc, nu mă joc foarte des, dar am tendința să dezvolt obsesii trecătoare pe câte un joc care îmi pică în mână. Nu sunt foarte agilă, de multe ori apăs butoane la întâmplare și sper să nu mor.

Așa că te invit:
a.să mă înveți să joc ceva
b.să mă bați la orice încerci să mă înveți
c.să mă lași să te bat măcar o dată, să mă simt și eu bine.

Când? Sâmbătă, 5 martie, între 11 și 20.
Unde? La Impact Hub.
Cu cine? Am înțeles că vor fi peste 100 de persoane, bloggeri, cititorii lor și baschetbaliștii de la Steaua. *whaa?

Altceva? Dacă mai ai nevoie de încă un motiv să vii: fiind ediție aniversară, un gamer norocos o să plece acasă cu o unitate centrală custom made în valoare de peste 10.000 de lei, oferită de ASUS România și Republic of Gamers, partenerii principali Bloggers Lan Party ai anului 2016.

Maaai multe argumente pentru care ar trebui să vii găsești AICI!!! (Așa cum zicea una dintre profele de română pe care le-am avut: „Scrie mare, cu roșu și încercuiește, să ții minte!”)

Dacă te tentează (vrei, știu că vrei), lasă-mi aici un comentariu cu GAME ON. Iau în considerare toate comentariile postate până vineri, 4 martie, ora 12. La ora 13 anunț câștigătorul ales cuuuuu random.org!

 

UPDATE

 

And the winner is…Alex Alexandrescu! Congrats, dude!

BLP random


 

Bloggers Lan Party, ediția a 10-a (#BLPX), este un eveniment de gaming și socializare rezervat bloggerilor și cititorilor lor, susținut de ASUS România, Media Galaxy, Digi Net,Shoteria, Calif și Impact Hub. Partener media: Radio 21. Toate drepturile rezervate.

Comments

comments

You May Also Like

Leave a Reply