SAU POATE ÎŢI SCRIE ŞI EA O SCRISOARE…

Foto: www.pinterest.com Foto: www.pinterest.com

Era joi noaptea. Nu, vineri dimineaţa. Ora 4, centrul vechi, Bucureşti. Abia ce mă convinsesem că e cazul să merg acasă şi să dorm puţin după o noapte de dansat. Ies de la Shoteria, în ploaie, dar am norocul să găsesc un taxi liber. Îl întreb pe taximetrist cât îmi ia până la Gorjului. 30 lei. Ok, tre’ să ajung acasă. În spatele meu, doi tipi necunoscuţi se tot agită, merg şi ei în aceeaşi direcţie. Mă întreabă dacă nu vreau să împărţim taxiul.

Spuneţi-mi că am fost inconştientă, ameţită, naivă, daţi-mă drept exemplu de AŞA NU copiilor. Am zis, aproape fără să mă gândesc, da. Un tip se urcă în faţă, altul lângă mine. Un tip brunet, cu părul creţ, ceva mai înalt şi ceva mai ameţit decât mine. Pornim către capătul lumii, Militari, vorbim una-alta. Tipul de lângă mine era din Constanţa. La un moment dat mă întreabă cum de am acceptat să merg cu ei, de unde am curajul ăsta, când se pot întâmpla atâtea şi nu puţine sunt cazurile. Am râs.

Dacă zic că am mers pe feeling, mint. Feeling-ul meu era înecat în cuba libre la ora aia. Adevărul este că încă am prea multă încredere în oameni. Şi încă am noroc de oameni faini, oameni normali, oameni ca şi mine. I-am dat tipului telefonul meu (cu încrederea că nu mi-l fură, deşi ar fi putut să o facă), mi-a lăsat numele lui. Ne-am împrietenit şi pe Facebook, iar azi mi-a scris o scrisoare la care nu ştiu cum să răspund decât cu partea mea din poveste.

Ce am învăţat din asta: să am curaj mai des, să cred în oameni, să cred în bine.

B., îţi mulţumesc pentru încă o lecţie învăţată frumos.

 

Comments

comments

You May Also Like

2 Comments

  1. 1
  2. 2

Leave a Reply