Poftele de după antrenament

food-1247612_1920

Azi m-am dus, de bunăvoie și nesilită de nimeni, să fiu electrocutată electrostimulată în timp ce-mi dau duhul în poziții și mișcări menite să-mi dea jos celulita. Urăsc să merg la sală pentru că nu știu ce să fac la aparate, hăndrălăii se uită la mine, iar antrenor nu am cum să-mi plătesc 5 zile pe săptămână. Așa că am găsit o variantă care funcționează (și zic asta după câteva ședințe urmate de febră musculară atroce atrocisimă), adică merg la electrostimulare la Bodyfit, unde trebuie să stau doar 20 de minute pe ședință și am și antrenor care îmi spune ce să fac. Antrenor căruia nu-i pasă că-s o leneșă incurabilă și că n-am mai făcut sport până acum, scopul și menirea lui acolo e să scoată untul din oameni.

Ei, de fiecare dată când ies de acolo cu picioarele tremurând și mândră de mine nevoie mare că am făcut-o și pe asta, mă apucă foamea și poftele. Azi, pe drum spre casă, mi-am notat următoarele:

-mici

-mujdei de usturoi

-salată de vinete

-o cola rece

-Dublu Booster de la KFC

-cartofii prăjiți de la Mc

-CALIF! zic aici și de un pui mic, și de plăcinta aia bună

-gogoașă cu ciocolată

-Kinder Bueno

-ceva pește la grătar, cu multă lămâie

-risotto cu creveți

-paste cu ton

-o ciocolată cu alune

-măcar o felie de pizza cu bacon, roșii și măsline.

Astea au fost poftele care m-au încercat azi. Am cedat în fața unei cola, dar măcar mi-am luat fără zahăr. Am zis să nu-mi bat joc totuși de rezultatele care au început deja să se vadă. Am mers până acum vreo 6-7 ședințe și mi se pare pielea mai tonifiată pe picioare. Dacă vă tentează, scrieți-i sau sunați-l pe Andrei, garantez că nu vă lasă să fiți leneși.

Comments

comments

Share This Story

Uncategorized

You May Also Like